România nu poate spune că și-a înnoit prea mult parcul auto, în ultimul an, după cum reiese din cele mai noi date statistice consultate de Profit.ro. Numărul de vehicule înmatriculate a crescut anul trecut cu puțin peste 3 procente, însă cea mai mare contribuție a fost a mașinilor SH de import. Mașinile cu propulsie 100% electrică au crescut cu 60%, în special cu ajutorul Dacia Spring.
Parcul auto al României a ajuns pentru prima dată în istorie la 10 milioane de vehicule, cu care aproape 8 milioane sunt autoturisme. Vechimea autovehiculelor aflate în circulație este una foarte mare, în continuare, trei sferturi având mai mult de 12 ani.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule din România (APIA) a transmis Guvernului 10 solicitări de măsuri pentru revitalizarea sectorului auto. Printre acestea - un program de înnoire a parcului auto al autorităților, reintroducerea deductibilității TVA la unele categorii de automobile și fiscalizarea comerțului cu automobile rulate.
România a ajuns la 8.749.390 vehicule pe șosele, înmatriculate legal, potrivit datelor oficiale, față de anul anterior, numărul vehiculelor fiind mai mare cu 556.112 unități.
Parcul auto al României a urcat anul trecut vertiginos, la peste 8 milioane de vehicule aflate în circulație, în creștere cu 7,3% față de numărul de vehicule existente în 2017, relevă ultimele date, analizate de Profit.ro.
Parcul auto al României a atins, la finele lui 2016, un număr de 7 milioane de vehicule, dintre care 5,4 milioane sunt autoturisme, potrivit datelor Direcției Regim Permise și Înmatriculări Vehicule.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) va beneficia, în 2016, de un buget de 135 de milioane de lei, în scădere cu 32,5% față de ediția anterioară, când s-a ridicat la 200 de milioane lei, reiese din Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al Fondului pentru Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).